Ce inseamna formare continua

Sa invat pentru mine?

DA! E timpul sa inveti pentru tine! De ce? Iata doar cateva motive prin care speram sa te convingem:

  • Crezi ca invatarea s-a incheiat o data cu diplomele scolare, universitare sau de calificare? Gandeste-te cate lucruri ai invatat de atunci la locul tau de munca, in familie, in cercul tau de prieteni! Si ce spui despre cate ar mai fi de invatat pentru a fi la curent cu schimbarile permanente care intervin cu o rapiditate ametitoare in viata ta?! Nu ezita sa consulti lista noastra de furnizori si cursuri de formare in domeniul tau de interes sau de activitate!

  • Ai sentimentul ca ai atins maximum de competenta in ceea ce faci la serviciu? Nu te plafona! Mergi mai departe! Cauta provocarea in noile oferte de formare!

  • Scoala pe care ai urmat-o te-a facut sa urasti examenele, testele, lucrarile de control si evaluarile de orice fel? Avem o veste buna! Scoala nu este singura instanta care produce invatare! Exista nenumarate alte situatii din care cu siguranta ai invatat, chiar si fara sa iti dai seama de asta!

  • Crezi ca esti prea in varsta pentru a mai invata? Cercetari recente arata ca persoanele in varsta invata altfel decat cele tinere, dar nu mai putin decat acestea! Experientele dobandite de-a lungul anilor ne fac sa devenim mai selectivi atunci cand vrem sa invatam ceva, mai orientati spre scopuri practice si mai interesati de aplicabilitatea celor invatate. Nimic mai simplu! Nu trebuie decat sa stii sa cauti acele oferte de invatare care se potrivesc cel mai bine nevoilor tale! Nu lasa pe altii sa decida pentru tine!

  • Crezi ca nu mai ai nici o sansa sa revii la scoala dupa ce ai parasit-o dintr-un motiv sau altul? Nu mai e chiar asa! Nu trebuie decat sa afli mai multe despre programele compensatorii la care cu siguranta poti avea acces!

  • Ai un hobby, esti interesat de un domeniu anume din care ai facut deja o pasiune? Poate e timpul sa demonstrezi cat de multe lucruri ai invatat singur sau impreuna cu ceilalti! Vino la un centru de evaluare a competentelor si ai sansa sa iti certifici invatarea sau sa vezi incotro ai putea sa iti orientezi cautarile!

  • Lucrezi pentru un angajator care iti cere mereu sa stii lucruri noi, dar nu te sprijina niciodata sa inveti? E timpul sa afli ca invatarea permanenta este un drept legal al angajatului, iar responsabilitatea formarii continue nu e mereu doar a ta! Cere angajatorului tau sa iti spuna despre ce planuri de formare are pentru angajati si intreaba-l cum te poate sprijini sa te dezvolti!

  • Nu ai indragit prea mult scoala, iar ideea de a invata te sperie din start? Trebuie sa stii ca nu exista elevi slabi, ci doar profesori si programe educationale ineficiente! Vei avea surpriza sa descoperi ca invatarea poate fi placuta si interesanta daca este cu adevarat de calitate!

  • Simti ca invatarea ta din scoala sau universitate nu se potriveste cu locul tau de munca actual sau cu cel pe care il visezi? E timpul sa cauti un program de conversie profesionala sau unul de perfectionare in domeniu! Nu e prea tarziu sa descoperi ce vrei sa faci cu adevarat!

  • Simti ca vrei sa schimbi ceva in viata ta profesionala si nu stii de unde sa incepi? Un consilier de cariera este persoana care te poate ajuta! Cauta in lista noastra un consilier care iti va fi alaturi in aceasta noua incercare!

Daca macar unul dintre motivele noastre te-au convins, iata ce ar trebui sa mai stii:

Invatarea se poate produce in contexte variate. Cel cu care sunteti probabil cel mai familiarizat este scoala. Aceasta reprezinta cel mai cunoscut context formal de invatare.

Ce este invatarea formala?

Invatarea formala reprezinta o invatare organizata si structurata, care se realizeaza intr-un cadru institutionalizat (scoli, universitati, institutii sau centre de formare profesionala etc.) si se fundamenteaza pe o proiectare didactica explicita. Acest tip de invatare are asociate obiective, durate si resurse, implica intentia celui care invata si se finalizeaza cu certificarea cunostintelor si competentelor dobandite.

Dincolo de scoala sau alte contexte formale, oamenii invata mai mult sau mai putin constient, intr-un mod mai mult sau mai putin organizat si in alte situatii. Astfel de situatii poarta denumirea de contexte nonformale sau informale de invatare.

Ce este invatare non-formala?

Invatarea non-formala este considerata ca fiind invatarea integrata in cadrul unor activitati planificate, care, desi nu sunt proiectate explicit ca reprezentand activitati structurate de invatare (neavand asociate obiective explicite, durate prestabilite si sprijin pentru invatare), contin elemente de invatare (de ex. invatarea in cadrul unor echipe mixte formate din angajati cu experienta si debutanti – invatare prin mentorat, tutorat etc.). Acest tip de invatare depinde de vointa celui care invata si nu conduce in mod neaparat la certificarea cunostintelor si competentelor dobandite.

Ce este invatare informala?

Invatarea informala reprezinta rezultatul unor activitati zilnice legate de munca (de la colegii de serviciu, de la clienti, de la vizitatori intamplatori), mediul familial (de la parinti, frati, bunici, parteneri de viata), timpul liber (hobby-uri, vacante etc.), si nu este organizata sau structurata din punctul de vedere al obiectivelor, duratei sau sprijinului pentru invatare. Acest tip de invatare nu este dependent de intentia celui care invata si nu conduce neaparat la certificarea cunostintelor si competentelor dobandite.

Asadar, invatand formal, non-formal sau informal, la scoala, la locul de munca, acasa sau in oricare alte situatii, invatam de fapt permanent, la orice varsta, chiar si fara sa constientizam asta.

Ce inseamna invatarea permanenta?

Conform comunicatului Comisiei Europene din noiembrie 2001 – Realizare unei arii europene a educatiei permanente – termenul de invatare permanenta este definit astfel: totalitatea activitatilor de invatare care se produc de-a lungul intregii vieti, in scopul imbunatatarii cunostintelor, abilitatilor si competentelor dintr-o multipla perspectiva: personala, civica, sociala sau ocupationala.

Conform aceluiasi document, invatarea permanenta presupune:

  • Dobandirea si actualizarea oricarui tip de abilitati, interese, cunostinte si calificari, incepand cu educatia prescolara pana la perioada de dupa pensionare. Conceptul de invatare permanenta promoveaza astfel dezvoltarea cunostintelor si competentelor necesare fiecarui cetatean pentru a se adapta la o societate bazata pe cunoastere si pentru a participa activ in toate sferele vietii economice si sociale, detinand astfel controlul propriului viitor.

  • Valorizarea oricaror forme de invatare, incluzand: invatarea in contexte formale, cum ar fi, de exemplu, un curs urmat la universitate; invatarea non-formala, cum ar fi de pilda abilitatile profesionale dobandite la locul de munca; invatare informala, cum ar fi invatarea inter-generatii (ex. parinti invatand sa foloseasca mijloacele moderne de comunicare de la copiii lor sau invatarea unui instrument impreuna cu un prieten).

Conform acestei definitii, invatarea permanenta presupune ca oportunitatile de invatare sa fie disponibile tuturor cetatenilor in orice moment. Concret, aceasta inseamna ca fiecare individ poate sa isi alcatuiasca propriul parcurs de educatie si formare, adaptat nevoilor si intereselor personale, in orice moment al vietii. Continutul invatarii, modul in care se realizeaza invatarea si contextul in care aceasta se produce poate varia in functie de cel care invata si de propriile cerinte de invatare.

Invatarea permanenta inseamna, de asemenea, a oferi programe de tip „a doua sansa” pentru actualizarea competentelor de baza dar si pentru a beneficia de oportunitati de invatare de nivel mai inalt. Aceasta presupune ca ofertele sistemele de educatie trebuie sa devina mai deschise si mai flexibile, astfel incat aceste oportunitati sa poata fi cu adevarat adaptate la nevoile celui care invata si la potentialul real al acestuia.

INVATA PENTRU TINE! NICIODATA NU ESTE PREA TARZIU! VEI GASI AICI SPRIJIN PENTRU ACEASTA!