Cu Bucurenci despre vedete, elite si audienta

Un interviu de Alina Simpetru, pentru www.invatapentrutine.ro

Vedetele “cu continut” sunt cei care in mod foarte constient au facut un pact.

Dragos Bucurenci, tu esti una dintre vedetele media care nu intra in categoria “goluri si goale de continut”. Unde sa cautam cat mai multi ca tine, care sa devina vedete intr-un peisaj mass media mai sanatos?

Ma tem ca mecanismele de formare a vedetelor, astazi, s-au schimbat atat de mult incat pana si mie, care totusi fac chestia asta de 6 ani, mi se pare ca sunt radical diferite fata de cum erau cand am inceput. S-a involuat, in sensul ca nivelul de superficialitate, de spectacol ieftin, de scandal de dragul scandalului care e necesar pt a deveni vedeta a crescut foarte mult.

Eu cred ca minoritatea compusa din oameni ca mine, care au ajuns sa fie considerate vedete “cu continut” sunt cei care in mod foarte constient au facut un pact. Au spus: OK, am nevoie de notorietate, de acces la publicul larg pentru a-mi promova o agenda in care cred si accept ca felul in care functioneaza astazi presa si mecanismul de validare a personalitatilor de catre publicul larg este in afara puterii mele de influentare, este o realitate obiectiva. O sa il folosesc atunci pentru a-mi atinge scopurile, dar sa fim intelesi: a-l folosi inseamna sa te adaptezi totusi la un nivel care nu oricui ii este confortabil. Anul asta eu am facut doi pasi care au fost dificili din acest punct de vedere: participarea la ‘Dansez Pentru Tine’ si cea de la ‘Serviti, va rog’. Am invatat sa ma distrez si sa fiu relaxat in astfel de contexte, dar asta nu inseamna ca ma simt cu adevarat foarte confortabil intr-o lume unde valorile sunt putin altele decat cele in care cred eu.

 Daca ai de promovat un mesaj de promovare a protectiei mediului sau de revenire la niste valori mult mai autentice de viata, publicul este mult mai larg decat breasla intelectualilor si nu pot ajunge la el doar prin mijloace care sunt cu totul si cu totul… cum sa spun… din lumea mea.

Ca profesionist, ca intelectual, ca om civilizat, trebuie neaparat sa te “cobori” sau este  vorba de o adaptabilitate in gasirea de solutii de comunicare potrivite pentru tine, dar si cu rating?

E greu sa definim ce inseamna vedeta astazi. Si Catalin Stefanescu este o vedeta, dar, daca facem un studiu, s-ar putea sa aflam ca el este cunoscut de un anumit public, in continuare un public de calitate. Eu cred ca, daca ce te intereseaza este sa fii vedeta, adica sa ai notorietate in randul unui public larg si nediscriminat, care nu iti seamana intotdeauna, dar e un public pe care tu vrei sa-l influentezi, atunci cred ca tu trebuie nu sa te cobori, ci sa te adaptezi la un discurs care poate nu iti este propriu.

Daca esti un intelectual si ai de comunicat cu intelectualii nu ai de ce sa faci asta. Insa daca esti ca mine si ai de promovat un mesaj de promovare a protectiei mediului sau de revenire la niste valori mult mai autentice de viata, publicul este mult mai larg decat breasla intelectualilor si nu pot ajunge la el doar prin mijloace care sunt cu totul si cu totul… cum sa spun… din lumea mea.

Daca as ramane in lumea mea si as scrie numai pe blog, as aparea la cateva dezbateri televizate civilizate, as scrie din cand in cand cate un articol de opinie intr-o revista si as face emisiunile de educatie pe care le-am facut pana acum, nu as putea obtine notorietatea de care am nevoie ca sa pot schimba ceva in mod real. Romania n-o s-o duca mai bine din punct de vedere al sanatatii sau al mediului daca doar 100 de mii de oameni o sa intelegem ca e o problema cu felul in care traim si cu felul in care ne purtam cu natura. Trebuie ca milioane de romani sa inteleaga ca e important sa colecteze selectiv, sa nu iroseasca resursele, sa opteze pentru un stil de viata mai sanatos etc.

In contextul in care publicul larg isi aduna informatiile sau isi formeaza opiniile in principal prin mass-media, pentru ca acesta este singurul vehicul puternic pe care il avem la ora asta, concluzia ar fi ca oricine are ceva de spus, oricine ar trebui sa fie un model pentru generatiile noi ar trebui sa faca intr-un fel de beneficieze de expunerea pe care o genereaza televizorul. Altfel cum putem sa-i spunem romanului de pe strada ca se poate si altfel, ca succesul nu trebuie sa arate neaparat ca un afacerist cu burta, chelie si lant de aur, ca maneaua nu e singura muzica, ca exista lucruri care trebuie pastrate, care trebuie ingrijite, ca exista niste reguli ale civilizatiei?

Eu ma tem ca aici nu am alt raspuns, decat poate daca vorbim despre teoria responsabilitatii sociale a trusturilor media.

Asa cum marile companii care produc alimente de tot felul au inceput sa se gandeasca ca nu este in ordine ca ele promoveaza un stil de alimentatie nesanatos si au inceput sa dezvolte programe care fac educatie tocmai pe aceasta chestiune, cred ca ar trebui sa asteptam o atitudine similara si din partea industriei media.

 Problema majora poate ca este de fapt cum definim interesul publicului, nu doar cum sa facem sa satisfacem interesul publicului, adica rating fara intrebari.

Ma tem ca organizatiile de media il definesc doar in functie de vanzari. Si atunci intram pe o panta alunecoasa care deja are o inclinatie foarte periculoasa. Jurnalele noastre de stiri asa isi fac continutul - daca scad procentul stirilor care sunt in general blamate, scade si ratingul, asa ca ele reactioneaza firesc marind  proportia acestor stiri. Acesta e un mecanism de feedback cat se poate de real si care le permite sa-si calibreze de la o zi la alta produsul jurnalistic. Pe de alta parte, oamenii sunt educabili si, cu cat le servesti mai mult ceva de proasta calitate, cu atat se obisnuiesc mai tare cu acest tip de jurnalism.

Singurul care poate interveni in acest cerc vicios este patronatul care ar trebui sa spuna ‘OK, trebuie sa ne asumam si o misiune sociala’. Jurnalismul in sine nu e ca medicina si omul de media nu e format in niciun fel sa se gandeasca, cum face doctorul, ca prima lui misiune pe lumea asta este sa nu faca rau. Iar asta pe undeva e si firesc, este o profesie libera ca toate celelalte pe o piata libera. Asta ne-am dorit, asta avem.

Dar asa cum marile companii care produc alimente de tot felul au inceput sa se gandeasca ca nu este in ordine ca ele promoveaza un stil de alimentatie nesanatos si au inceput sa dezvolte programe care se adreseaza si acestei chestiuni, cred ca ar trebuie sa asteptam o atitudine similara si din partea industriei media.

Sa fie vorba de un tip de efort pe care un trust mass-media privat nu si-l poate permite? Un patron de televiziune poate sa fie constient ca tara se duce de rapa, ca tinerii nu mai stiu altceva decat manele, viol si talharie la drumu mare, ca ar trebui sa se faca ceva -- doar ca imediat vine raspunsul ca orice altceva nu face rating. Si atunci, ca sa treci puntea de la aceasta limitare la rezultatul dorit, adica la mentinerea ratingului sau chiar cresterea lui, ar trebui sa existe o investitie in a descoperi modul de a imbraca genul asta de mesaje in lucruri care sa tina ratingul. Asta ar inseamna o investitie in altfel de oameni, in altfel de reportaje, in cheltuieli de teren, in investigatie, in resurse care inseamna bani?

Este cu siguranta si o problema de resurse pentru ca niste lucruri de genul asta se fac, dar este clar ca televiziunile in cea mai mare parte isi tin aceste lucruri tocmai ca pe niste produse de reputatie cum este ‘Romania, Te Iubesc’ la ProTV sau cum era ‘Reporter Special’ la Antena -- produse in care investitia depaseste cu mult veniturile, dar pe care le tin tocmai pentru ca sunt niste programe de marca. In cazul ProTV-ului vorbim si de un program in care foarte multe reportaje sunt semnate de cea care a castigat EMMY-ul pentru stiri. Adevarul este ca daca incepi sa frunzaresti programele televizinilor o sa observi ca de fapt exista produse bune, produse care promoveaza, fara sa-si propuna neaparat asta, niste valori decente… dar ele nu sunt atat de performante ca rating, ca audienta.

Ar putea sa fie le facute sa performeze mai bine, sa devina mai atractive?

Ma indoiesc. De exemplu, eu nu cred ca cineva poate sa faca o poveste mai percutanta in tara asta decat Paula Herlo, de aceea ‘Romania, Te Iubesc’ are un rating foarte bun pentru acest tip de program, dar acesta nu se poate compara niciodata cu audienta stirilor de la ora 5, n-are cum. Nu toti oamenii vor si pot sa urmareasca o poveste de 15-20-30 de minute despre ce s-a intamplat in ultimele doua decenii de tranzitie cu caminul acela de copii descoperit de straini in anii ’90 si unde copii dormeau in propiile fecale sau o poveste superba despre ce si-au recuperat copiii aristocratilor si ce se mai intampla cu aristocratii astazi sau povestea vietii Mariei Tanase. Povestile astea nu sunt la fel de interesante pentru publicul larg ca un accident sau ca un viol, ori ca o bataie intre manelisti.

Este foarte important ce apare in The Economist sau pe CNN sau in New York Times pentru ca, desi aceste vehicule media ajung la un numar mic  de americani, intre acestia se afla foarte multi dintre americanii care conteaza,  care iau decizii, care sunt influenti. In felul acesta sistemul este echilibrat si functioneaza sanatos.

 Daca te uiti ce la se intampla in alte tari la alte televiziuni, cum stau ele la capitolul valoare Vs rating?

Am sa vorbesc doar de cazul Americii, despre care noi avem o perspectiva putin distorsionata pentru ca avem acces la produsele de calitate gen CNN si ni se pare ca ele sunt produse populare acolo, ceea ce este fals. Raportat la dimenisunea Americii, CNN are cam popularitatea unui TV5… Cei mai multi americani se uita la televiziunile locale, care au un format de dezbateri din astea sociale de tipul OTV / Dan Diaconescu, iar stirile sunt pline de aceleasi orori si nenorociri ca si la noi.

Diferenta este ca in cazul Americii, desi vorbim de o democratie veche de aproape doua secole si jumatate, avem de-a face cu o tara condusa de elite. La ei conteaza si ce apare in The Economist sau pe CNN sau in New York Times pentru ca, desi aceste vehicule media ajung la un numar mic de americani si de cetateni ai lumii, in general, intre acestia se afla foarte multi dintre americanii care conteaza, care iau decizii, care sunt influenti. In felul acesta sistemul este echilibrat si functioneaza sanatos.

La noi dramatic este ca oamenii care ne conduc nu folosesc surse de informare de calitate, nu folosesc media care sa le ofere cu adevarat o posibilitate de a lua decizii informate si asta pentru ca stim cu totii cam despre ce calitate umana si nivel de profesionalism vorbim. Cum sa ma mire ca nu ii intereseaza ce dezbatere mai e in Dilema sau ce probleme se ridica in Ziarul Financiar sau in mesele rotunde la care participa finantisti de la diverse banci cand, hai sa fim seriosi, nimeni nu ii consulta pe finantistii din bancile noastre nici macar atunci cand se iau decizii grave de natura fiscala si economica. Ma indoiesc profund ca sunt mai mult de doi-trei ministri, de exemplu, care citesc vreun ziar economic sau sunt interesati de vreun ziar economic de la noi, ca sa nu mai zic de vreun ziar economic din afara.

Unul dintre secretele cele mai greu de inteles si de aplicat cand vine vorba de branding personal sau de alt fel este capacitatea de a pune in valoare, de a comunica ce este autentic in tine, pentru ca publicul reactioneaza visceral mult mai puternic atunci cand este pusa in fata autenticului si de aici vine si apetenta asta pentru detalii din viata personala, de fapt cautarea autenticitatii a ceva… oare cum e omul ala cand sta la el acasa cu ziarul in mana sau se cearta cu nevasta sau iese la club..

Asta e diferenta dintre duo-ul Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu in formatul acela de la Realitatea, ‘Intre Alb si Negru’ parca-i zicea, si Dan Mihailescu pe de alta parte. Avem doua cazuri de discurs intelectual, pana la urma si unii si ceilalti vorbesc despre ceva inaccesibil maselor, dar in timp ce unii o fac cu o morga si o solemnitate care nu le sunt proprii, d-l Mihailescu nu se sfieste sa aiba discursul obisnuit pe care-l are atunci cand discuta cu cineva despre o carte. Si atunci acesta prinde la publicul de televiziune, in timp ce cei d-nii Plesu si Liiceanu nu prind si nu fac rating.

A aparut o schimbare de paradigma din cauza ca televiziunile au devenit tot mai “in direct”, asa ca oamenii vor sa-si vada vedetele cat mai de aproape, cat mai putin preparate, cat mai ‘in sange’. Si aici oamenii invatati sa-si construiasca foarte atent imaginea au de pierdut, pentru ca sigur le va fi foarte greu sa intre in situatii care presupun feedback in timp real. Daca esti un jurnalist profesionist si un bun moderator de talk show, dar refuzi sa apari in tot ceea ce inseamna presa mondena si faci scandal de fiecare data cand esti fotografiat, insistand peste tot ca tu nu esti o vedeta, creezi antipatie. Adevarul este ca nu tu decizi, ci publicul. E o alegere pe care trebuia sa ti-o asumi de cand ai facut primul pas intr-un platou de televiziune. Mai departe, alegerea nu mai e a ta si nu poti decat sa speri ca publicul va fi bland cu tine.

Ii spuneam la un moment dat domnului Neagu Djuvara ca mi se pare extraordinar cum isi formuleaza el discursul, indiferent cat de academic ar fi subiectul. E unul dintre foarte putinii care pot vorbi despre orice tema oricat de complexa sau profunda intr-un mod in care il intelege toata lumea din camera, de la femeia de serivicu pana la directorul de intreprindere. L-am intrebat de ce lui ii iese si altora nu, iar raspunsul a fost ca nu face special -- doar ca el isi iubeste auditoriul, iubeste oamenii si empatizeaza instinctiv cu persoana cu care sta de vorba. E vorba despre a-ti pasa sau nu daca celalalt chiar intelege ce ai de spus, sau daca miza este doar sa te faci auzit, nu si ascultat.

Si eu cred ca ca miza celor mai multi care apar in media, inclusiv a multor intelectuali, este sa fie vazuti, nu sa schimbe ceva prin aparitia lor. Majoritatea celor care apar in mass-media au o fantasma despre public, care pentru ei este de fapt o proiectie a lor si a prietenilor lor.

E dreptul si datoria elitei sa se faca auzita si utila in constructia viitorului societatii.

Si ce s-ar putea face ca un numar tot mai mare de oameni valorosi -- nu spun intelectuali, nu spun artisti, nu spun teoreticieni neaparat -- oameni valorosi in domeniul lor, sa fie mai confortabili in a face aceasta alegere de a se deschide catre public, de a adopta un limbaj pe care publicul sa-l intelega, prin care sa fie atras in tema respective si motivat sa reactioneze?

Cred ca ar trebui in primul rand ca acesti oameni sa constientizeze ca au o datorie sa faca asta, ei ar trebui sa intelega ca este necesar pentru binele societatii ca ei sa nu se rupa de societate. Daca vor fi ei cei ascultati se vor gasi intotdeauna altii dupa care societatea sa se ghideze. Mi se pare foarte bun exemplul disparitiei generatiei de vedete de tipul Mihaela Radulescu, Andreea Marin Banica, Mircea Radu, chiar si Lucian Mandruta. Cand erau pe ecrane, multi dintre intelectualii subtiri ii gaseau superficiali, dar uitati-va ce a venit in locul lor! Ce a venit in loc este o dovada ca exista ceea ce s-ar numi oroarea de vid de vedete a publicului – publicul nu concepe sa nu existe vedete si, daca nu exista personalitati autentice care sa-si asume acest rol, va crea vedete din orice va gasi la indemana. Intrati oricand vreti pe site-ul oricarui tabloid din Romania, daca vreti sa vedeti ce naste oroarea de vid de vedete a publicului. De asta spun ca e o datorie pe care o ai daca traiesti aici. Dar sa stai aici, sa te plangi ca lucrurile nu merg si ca societatea e in degringolada si sa nu intelegi ca e nevoie ca si cuvantul tau sa ajunga sa fie ascultat de mase, mie mi se pare un nonsens. E dreptul si datoria elitei sa se faca auzita si utila in constructia viitorului societatii.